Un fost jucător din Superliga care evoluează acum în Bundesliga a spus de ce a refuzat oferta celor de la FCSB, echipa patronată de Gigi Becali.
În vara anului 2018, Aissa Laidouni a semnat cu FC Voluntari din postura de jucător liber de contract, iar acesta a jucat timp de doi ani pentru gruparea ilfoveană. În cele din urmă, mijlocașul a fost vândut la Ferencvaros în schimbul sumei de 600.000 de euro.
După trei ani petrecuți la echipa din capitala Ungariei, formația din Budapesta a decis să îl vândă pe 2,6 milioane de euro la Union Berlin, club care se află într-un mod total surprinzător pe locul 3 în Bundesliga.
La finalul anului trecut, mijlocașul tunisian de origine franceză a evoluat la Cupa Mondială din Qatar și a fost jucat titular la naționala de fotbal a Tunisiei. În 2019, Gigi Becali a dorit să îl aducă pe Laidouni la FCSB, însă transferul nu a mai avut loc.
Fotbalistul care evoluează în prima ligă germană a dezvăluit motivul pentru care transferul nu s-a mai realizat. Tot la vremea aceea, mijlocașul a fost ofertat și de Swansea, însă înțelegerea a picat din nou. Formația din Ilfov a contrat oferta inițială de 250.000 de euro și a cerut dublu, iar englezii nu au fost de acord și au refuzat.
„După primul meu sezon în România, unul dintre cele mai mari cluburi din ţară, Steaua Bucureşti (n.r. – FCSB) a încercat să mă transfere. Nu am dat curs ofertei pentru că era un contract greu de acceptat. Clubul a vrut să includă o clauză de eliberare de 30 de milioane de euro. Am simţit că nu e ok”, a povestit Aissa Laidouni pentru francezii de la onzemondial.com.
La 6 luni distanță după ce a fost ofertat de FCSB, Aissa Laidouni a fost foarte aproape să se transfere la un club din Premier League, este vorba de Swansea. Laidouni era încă jucătorul lui FC Voluntari, iar echipa ilfoveană se afla în play-out în momentul în care a primit oferta din Anglia.
„Am primit o ofertă de la Swansea. Nu îmi venea să cred că Swansea ar putea transfera din România. Mai ales că la acea vreme echipa noastră juca în play-out. Iar acum, un club din Premier League mă dorea. A fost minunat. Chiar am fost acolo.
(De ce nu ai mai semnat?) Iniţial, FC Voluntari a cerut între 200.000-250.000 de euro pentru mine. Când Swansea a trimis oferta cerută, clubul din România s-a sucit şi a spus: «Nu mai vrem atât, vrem dublu». Clubul Swansea a refuzat să dea curs cererii, pentru că românii nu au fost serioși și au schimbat în ultimul moment.
După ratarea transferului a fost foarte greu. A trebuit să rămân în Franţa o perioadă, să-mi revin. În următoarea perioadă de transferuri, Swansea a revenit, dar Ferencvaros a oferit triplu.
Am fost împins să accept. La început voiam mult de tot la Swansea, dar după am ascultat ce avea să-mi propună Ferencvaros și am acceptat”, a mai spus Laidouni pentru sursa de mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER